DIRECȚIA DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR TIMIȘ

DIRECȚIA DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR TIMIȘ

Atribuții Serviciul de Evidență a Persoanelor

  • Sprijină, îndrumă, coordonează metodologic şi controlează activitatea desfăşurată de către serviciile publice comunitare locale de evidenţa persoanelor de pe raza judeţului Timiş, pe linie de evidenţă a persoanelor;
  • Coordonează si controlează metodologic activitatea de soluţionare a cererilor pentru eliberarea actelor de identitate, cea de soluţionare a cererilor pentru înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea resedinţei, precum si cea de primire a cererilor si de eliberare a celorlalte documente, în cadrul ghiseului unic, de către serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor de pe raza judeţului Timiş, în vederea asigurării unui mod unitar de aplicare a reglementărilor legale incidente acestor activităţi;
  • Monitorizează activitatea serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor pe linia punerii în legalitate cu acte de identitate a cetăţenilor români care nu au solicitate eliberarea unui nou act de identitate în termenul prevăzut de normele legale în vigoare;
  • Monitorizează activitatea de eliberare a actelor de identitate desfăşurată de serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor în scopul identificării cauzelor sau condiţiilor care pot favoriza ori determina eliberarea actelor de identitate, ca urmare a declinării unei identităţi false, pentru prevenirea acestor situaţii;
  • Execută activităţi de îndrumare, coordonare şi control la serviciile publice comunitare locale de evidenţa persoanelor din aria de competenţă; întocmeşte notele de constatare şi rapoartele de control, consemnează toate neconformităţile constatate cu această ocazie, precum şi măsurile prevăzute în vederea remedierii acestora; informează autoritatea publică locală şi şeful/coordonatorul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor asupra principalelor erori şi a măsurilor ce se impun a fi luate pentru înlăturarea lor;
  • Acordă sprijin şi consiliere funcţionarilor de evidenţa persoanelor din cadrul serviciilor publice comunitare locale de evidenţa persoanelor la solicitarea acestora;
  • Asigură consultanţă de specialitate privind solicitările şi comunicarea de puncte de vedere la speţele atipice intervenite în activitatea zilnică a serviciilor publice comunitare locale de evidenţa persoanelor din aria de competenţă;
  • Organizează şi participă la diverse instruiri de pregătire profesională, convocări pe linie de specialitate, unde participă şefii serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, funcţionarii de evidenţă şi de stare civilă, lucrători de poliţie de ordine publică, etc.;
  • Acordă sprijinul necesar, monitorizează activitatea de înfiinţare, organizare şi funcţionare a serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, instruirea personalului nou angajat;
  • Utilizează, actualizează şi valorifică datele din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor; îndeplineşte şi alte atribuţii privind actualizarea Registrului Naţional de Evidenţă a Persoanelor, reglementate prin acte normative;
  • Actualizează Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor cu datele privind persoana fizică în baza comunicărilor înaintate de ministere şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a documentelor prezentate de cetăţeni cu ocazia soluţionării cererilor acestora;
  • Actualizează Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor cu menţiunile operative, precum şi cu informaţiile preluate din comunicările primite şi extrage din R.N.E.P. situaţii statistice pe linie de evidenţă a persoanelor, utilizând aplicaţiile informatice puse la dispoziţie de D.E.P.A.B.D.;
  • Operează corecţii asupra neconcordanţelor înregistrate în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor (constatate cu ocazia unor verificări sau semnalate de alţi utilizatori);
  • Asigură valorificarea operativă şi corectă a datelor cu caracter personal din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor; colaborează cu Biroul Judeţean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor Timiş pentru verificarea calităţii datelor preluate în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor de către serviciile publice comunitare locale;
  • Cooperează, potrivit prevederilor legale în vigoare, cu structurile locale de specialitate pentru realizarea fluxului necesar ţinerii în actualitate a datelor de evidenţa persoanelor şi valorificarea acestora în interes operativ;
  • Verifică şi furnizează date cu caracter personal din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor la solicitarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice, justiţiei, administraţiilor financiare, agenţilor economici, precum şi la cererea persoanelor fizice şi juridice, în condiţiile stabilite de lege;
  • Utilizează şi actualizează Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor, testează şi urmăreşte funcţionarea aplicaţiei SNIEP prin preluarea şi soluţionarea cererilor pentru eliberarea actelor de identitate şi acordarea vizei de reşedinţă formulate de cetăţenii aflaţi în situaţii deosebite, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
  • Asigură sprijinul şi efectuarea de verificării, conform competenţelor, pentru clarificarea situaţiei minorilor abandonaţi şi aflaţi în unităţile de ocrotire şi protecţie socială;
  • Asigură participarea şi colaborarea cu formaţiunile de poliţie la acţiuni şi controale la locuri de cazare în comun, hoteluri şi alte unităţi de cazare turistică, în vederea identificării persoanelor nepuse în legalitate pe linie de evidenţă a persoanelor, precum şi a celor urmărite în temeiul legii;
  • Asigură soluţionarea cererilor formaţiunilor operative din M.A.I., S.R.I., S.P.P., Justiţie, Parchet, M.Ap.N., privind verificarea şi identificarea în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor a persoanelor fizice;
  • Asigură participarea la acţiunile specifice pentru depistarea şi punerea în legalitate cu acte de stare civilă şi acte de identitate a cetăţenilor de etnie romă în colaborare cu lucrătorii serviciilor publice comunitare de evidenţa persoanelor şi agenţii de poliţie din zonele unde locuiesc cetăţeni din această categorie;
  • Participă la întrunirile Grupului de lucru mixt judeţean pe probleme de romi, instituit la nivelul judeţului Timiş prin Ordinul Prefectului nr. 134/29.04.2021;
  • Îndeplineşte atribuţiile stabilite prin Metodologia comună privind procedura de colectare, actualizare, consultare şi stergere a datelor în/din R.P.I.D.; desfăşoară activităţile specifice în colaborare cu poliţiştii de ordine publică şi poliţiştii criminalişti, în scopul identificării persoanei şi înregistrarea acesteia, după caz în Registrul Persoanelor cu Identitate Declarată, denumit R.P.I.D., şi registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor- R.N.E.P.-; răspunde de corectitudinea datelor preluate în R.P.I.D. şi R.N.E.P.;
  • Asigură protecţia datelor cu caracter personal şi securitatea documentelor serviciului, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
  • Sesizează dispariţia, în alb, a tipizatelor înseriate pe linie de evidenţă a persoanelor şi raportează dispariţia acestora pe cale ierarhică;
  • Asigură întocmirea, centralizarea şi raportarea situaţiilor statistice, a sintezelor ce conţin activităţiile desfăşurate de către serviciul de evidenţă din cadrul direcţiei judeţene şi a serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor din aria de competenţă; monitorizează indicatorii specifici care se transmit periodic la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date;
  • Răspunde de aplicarea întocmai a dispoziţiilor legale, a ordinelor şi instrucţiunilor care reglementează activitatea pe linia regimului de evidenţă a persoanelor;
  • Formulează propuneri pentru îmbunătăţirea muncii, modificarea metodologiilor de lucru etc.;
  • Constată contravenţiile şi aplică sancţiuni, în condiţiile legii;
  • Desfăşoară activităţi de primire, examinare şi rezolvare a petiţiilor cetăţenilor;
  • Soluţionează cererile cetăţenilor care solicită atribuirea de cod numeric personal (C.N.P.) pentru obţinerea unor drepturi prevăzute de lege de la direcţiile de pensii;
  • Acordă sprijin şi consiliere cetăţenilor pe linie de evidenţă a persoanelor, în cadrul programului de audienţe, formulând raspunsuri legale, complete şi corecte, se asigură ca acestea sunt înţelese de cetăţean; păstrează confidenţialitatea tuturor informaţiilor relevante obţinute de la cetăţean;
  • Organizează şi asigură întreţinerea, exploatarea şi selecţionarea fondului arhivistic constituit la nivelul serviciului, în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, Legea nr. 16/1996 privind Arhivele Naţionale şi a Instrucţiunilor aprobate de conducerea Arhivelor Naţionale prin Ordinul nr. 217/1996;
  • Pentru îndeplinirea funcţiilor şi atribuţiilor ce îi revin, colaborează cu structurile teritoriale ale Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date, cu cele ale Direcţiei Generale de Pasapoarte, structuri ale Ministerului Afacerilor Interne şi alte instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale.

Toate drepturile aparţin Direcției de Evidență a Persoanelor Timiş ©