Atribuții Generale
OBIECTIVUL PRINCIPAL:
Obiectivul direcţiei este asigurarea punerii în aplicare a prevederilor actelor normative care reglementează activitatea de stare civilă şi de evidenţa persoanelor.
ATRIBUȚII PRINCIPALE:
- Coordonează şi controlează metodologic activitatea serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor din subordinea consiliilor locale municipale , orăşeneşti şi comunale şi a oficiilor de stare civilă din cadrul primăriilor de pe teritoriul judeţului ;
- Actualizează, utilizează şi valorifică Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor ;
- Furnizează în condiţiile legii, date cu caracter personal din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor către autorităţile şi instituţiile publice centrale, judeţene şi locale, agenţi economici şi către cetăţeni ;
- Monitorizează şi controlează modul de respectare a prevederilor legale în domeniul asigurării protecţiei datelor referitoare la persoană
- Colaborează cu instituţiile care au responsabilităţi în domeniul evidenţei persoanelor, cu Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, cu autorităţile publice precum şi cu alte persoane juridice şi fizice, pe probleme de interes comun, potrivit prevederilor actelor normative în vigoare ;
- Ţine evidenţa registrelor de stare civilă, exemplarul II şi efectuează menţiuni pe acestea, conform comunicărilor primite ;
- Coordonează şi controlează modul de gestionare şi de întocmire a registrelor de stare civilă ;
- Gestionează şi verifică atribuirea Codurilor Numerice Personale, sub coordonarea Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date ;
- Asigură spaţiile şi amenajările corespunzătoare pentru conservarea şi păstrarea în condiţii optime şi de securitate a documentelor specifice activităţii desfăşurate ;
- Administrează fondurile pe care le are la dispoziţie ;
- Gestionează resursele materiale şi de dotare necesare activităţii proprii ;
- De execuţie prin asigurarea exercitării, în condiţiile legii, a atribuţiilor ce-i revin ;
- De reprezentare a Consiliului Judeţean în domeniul specific activităţii Direcţiei.